- Da-mi si mie o sacosa , spuse ea.
- Ma descurc , se incapatana el.
- Mai avem putin pana la metrou.
Coborau scarile tarsaind rotile pe fiecare scara , acesta din urma scotand un sunet puternic.Ce ne pasa ca se uita lumea la noi.Eram fericiti...mai aveam o zi...
Stiam ca ziua ce urma ne va despartii pentru o perioada de timp nedefinita.Era foarte cald, imi transpirase tricoul insa ea era pura, stralucind in lumina soarelui.Nu as putea nicicand sa mi-o imaginez alfel.
Intr-un final am ajuns in gara, m-am urcat in tren lasandu-mi bagajele si ocupandu-mi locul dupa care am coborat.Ma privea fix...simteam teama din ochii ei insa ea nu vedea durerea din inima mea.Era o durere surda, o durere ce nu te lasa sa te gandesti la altceva.Era timpul sa ma urc in tren...am privit-o, am sarutat-o apoi am luat-o in brate soptindu-i la ureche ca o iubesc.M-am urcat in tren uitandu-ma prin geamuri la ea in timp ce strabateam codiroul ce parea tot mai lung.Am ajuns intr-un final la locul meu.O vedeam pe geam.Lacrimile incepeau sa ii curga.Ale mele erau stapanite cu greu,Trenul pleaca si ea ramane pe peron...durerea surda devine insuportabila.3 sferturi din mine au ramas acolo pe peron.Lacrimile navaleau pe fata mea, noroc cu sapca ce mi le ascundea.
M-am trezit brusc si am vazut-o langa mine...era ea...copilul pur, fata-i fina, ochii inchisi ce nu pareau sa stie ce e in sufletul meu, somnul adanc in care era cufundata imi transmitea o anume liniste.
Copilul deschise ochii , sopti"neatza puiu" si ma lua in brate zambind.
Iubito...azi mergem in parc sa te joci cu baloanele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu